News

Liderii țărilor din Grupul celor Șapte au început luni discuțiile anuale în contextul în care conflictele din Ucraina și ...
Frații Dudău concurează împreună în toate competițiile de triatlon, iar Luca își dorește ca într-o zi să fie pregătit chiar ...
Diversificare, alocare pe clase de active, ajustare în funcție de vârstă și obiective Un portofoliu bine gândit este fundația ...
Teheranul a cerut Qatarului, Arabiei Saudite și Omanului să facă presiuni asupra președintelui american Donald Trump pentru a ...
Bursa de Valori București (BVB) încheie ziua de luni în creștere pe toți indicii. Indicele BET a crescut cu 0,94%, indicele ...
Rusia a declarat luni că Statele Unite au anulat următoarea rundă de negocieri între cele două țări ceea ce reprezintă un ...
Președintele Nicușor Dan a transmis că i-a invitat, luni, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanții sindicatelor pentru a avea un schimb deschis de idei despre soluțiile care să genereze un ...
Există lucrări de artă care se expun pe simeze, și există lucrări care se deschid asemenea unei cărți, filă cu filă, fir cu ...
CFR Călători nu riscă falimentul și nu există intenția de a opri activitatea, anunță compania într-un comunicat transmis luni ...
Rachete iraniene au lovit Tel Avivul și orașul portuar Haifa din Israel înainte de răsăritul soarelui luni, ucigând cel puțin opt persoane și distrugând case, ceea ce l-a determinat pe ...
George Copos redechide un restaurant cu gust de istorie, situate la parterul unei clădiri simbol al prestigiului. La 72 de ...
Potrivit datelor publicate luni de Eurostat, rata locurilor de muncă vacante în Uniunea Europeană a scăzut la 2,2% în primul trimestru ...